Siguratate falsa…

Sunt doar niste confesiuni bolnave care nu-si au rostul.
Sunt doar niste ganduri pe care sunt sigur ca toti le avem uneori. Fiecare persoana e definita de actiunile anterioare, de experientele anterioare. Practic, ea este o suma de mai multe variabile, care adunate la un loc reprezinta de cele mai multe ori pentru cei din jur un mare necunoscut.
Si acest lucru cateodata ne afecteaza si pe noi: ne facem sa ne simtim exclusi din multime, sa ne simtim in plus, sa ne simtim ca un punct de alb intr-o mare de negru, ca o pata de ulei intr-un vas cu apa. Cateodata totul este bine, iar in urmatoarea secunda privesti cum in fata ochilor tai se creeaza o bariera intre tine si colectiv, o bariera ce nu te lasa sa socializezi si e face sa te interiorizezi. Toate gandurile si sentimentele se aduna , si sunt focalizate adupra mintii noastre- ne apasa si parca simtim ca ne sufocam. Iti induce o stare de disperare si nesiguranta, cateodata aducandu-te la limita dintre sanatos mintal si instabil psihic, si te scufunzi intr-o adanca nevroza.
Cel putin eu asa ma simt cateodata, si se poate ca si tu sa ai aceleasi sentimente, trairi, ganduri. Poate ca se intampla asta pentru faptul ca am avut aceleasi experiente, iar anumite episoade din copilaria nostra poate ca se pot suprapune. Te incalzeste gandul acesta, macar asa un pic- iti ofera o idée de minima siguranta stiid ca altcineva este “in acelasi loc” cu tine si simte la fel. Eu macar stiu ca te am pe tine, oricine ai fi tu.
Acum… te mai simti asa singur?