Simetrie si sentimente...

Se spune ca frumusetea consta in simetrie. Incerc sa ma gandesc , cum ar fi sa traim intr-o lume perfect simetrica. Probabil ca cel mai simplu exemplu care poate fi dat este sfera. Ea e perfecta din toate punctele de vedere. Daca este sa luam dupa definitie, sfera este locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct fix O – centrul acestei suprafete.
Cum ar fi ca toate lucrurile din aceasta lume sa faca parte din acelasi sistem de referinta, toate sa depinda de o singura premisa , toate sa aiba acelasi lucru in comun, indiferent cat de diferite sunt ele? Probabil ca astfel ar fi mult mai usor sa gasim raspunsuri la unele intrebari, lucruri care ne pun in dificultate atunci cand incercam sa le intelegem. Ar putea fi la fel cu orientarea pe harta; vrem sa ajungem intr-un loc si nu stim cum, atunci cautam pe harta. Cum ar fi daca am putea face treaba asta? Atunci cand avem o problema, sa cautam raspunsul in partea opusa simetrica, ele fiind legate prin punctul nostru de referinta.
Din pacate nu este asa si nici nu ar fi posibil. Simetria totala este plictisitoare, si pana la urma eu cred ca nimic nu poate exista intr-o simetrie perfecta, nici chiar simetria. Din cauza asta este nevoie de asimetrie. Sa luam exemplu din natura; o padure care creste la intamplare si nu dupa un anumit tipar simetric. Aceasta are frumusetea ei, iar daca stam sa ne gandim felul in care sunt aranjati copacii, felul in care cresc frunzele pe fiecare ramura este total opus regulilor de simetrie; e asimetrica.
Imi mai trece prin minte o chestie care ma face sa gandesc. Cum ar fi daca am putea sa ne exprimam sentimentele intr-un mod geometric? Cum ar fi daca ar exista o simetrie a sentimentelor?
Sa luam un individ imaginar a carui personalitate si caracter e definita de experientele lui anterioare. Trecand prin anumite experiente, el automat dezvolta sentimente legate de problemele zilnice, problemele existentiale, automat de viata. Daca ar exista o balanta intre sentimentele pozitive si negative, am putea spune ca el este un individ echilibrat. Insa, eu cred ca acest lucru ar fi degradant pentru o persoana. Ar fi ca si o ecuatie in care totul se reduce si rezultatul este egal cu 0. El/ea ar fi un nul; sentimetele se reduc si tot ce ramane este un individ lipsit de caracter, gol pe dinauntru.
In schimb, asimetria in sentimente, arata ca acest individ nu are o blanta interioara. Ii ofera dinamism, pofta de viata, sau contrariul; nechef de viata, il face lipsit de vlaga… practic il face sa traiasca, sa experimeteze viata asa cum este ea, cu plusuri si cu minusuri, toate acestea depinzand de cum este inclinata balanta sentimentala.
Sunt “asimetric”.