Siguratate falsa…

Sunt doar niste confesiuni bolnave care nu-si au rostul.
Sunt doar niste ganduri pe care sunt sigur ca toti le avem uneori. Fiecare persoana e definita de actiunile anterioare, de experientele anterioare. Practic, ea este o suma de mai multe variabile, care adunate la un loc reprezinta de cele mai multe ori pentru cei din jur un mare necunoscut.
Si acest lucru cateodata ne afecteaza si pe noi: ne facem sa ne simtim exclusi din multime, sa ne simtim in plus, sa ne simtim ca un punct de alb intr-o mare de negru, ca o pata de ulei intr-un vas cu apa. Cateodata totul este bine, iar in urmatoarea secunda privesti cum in fata ochilor tai se creeaza o bariera intre tine si colectiv, o bariera ce nu te lasa sa socializezi si e face sa te interiorizezi. Toate gandurile si sentimentele se aduna , si sunt focalizate adupra mintii noastre- ne apasa si parca simtim ca ne sufocam. Iti induce o stare de disperare si nesiguranta, cateodata aducandu-te la limita dintre sanatos mintal si instabil psihic, si te scufunzi intr-o adanca nevroza.
Cel putin eu asa ma simt cateodata, si se poate ca si tu sa ai aceleasi sentimente, trairi, ganduri. Poate ca se intampla asta pentru faptul ca am avut aceleasi experiente, iar anumite episoade din copilaria nostra poate ca se pot suprapune. Te incalzeste gandul acesta, macar asa un pic- iti ofera o idée de minima siguranta stiid ca altcineva este “in acelasi loc” cu tine si simte la fel. Eu macar stiu ca te am pe tine, oricine ai fi tu.
Acum… te mai simti asa singur?

Sclavul si muza lui.

- Imi imaginez…
- Ce?
- Nu stiu. Ma gandesc cum ar fi fara.
- Fara ce? Ce vrei sa zici?
- Cred ca vreau sa fiu lasata in pace. Vreau numai sa fiu libera… nu ma simt in largul meu. Nu stiu ce am. Asa sunt eu, schimbatoare ca vantul.
- Pai ai parte de libertate. Iti pot oferi toata libertatea de care ai nevoie.
- Nu! Nu intelegi cum e. Simt ca ma sufoc .
- Libertate? Ce e libertatea?
- Nu stiu. Sa fiu libera pentru mine inseamna sa fac ce vreau fata sa imi tina cineva socoteala, sa pot sa pierd vremea, sa pot sa fiu eu…
- Si cine esti tu? Poti sa te uiti in oglinda adang in ochii tai si sa dai acest raspus, sau ti-e frica de ce o sa vezi in propriul tau suflet.
- …
- Libertate. Ce spui tu ca este libertatea e doar o farama, un ac intr-un car cu fan, un fir de nisip intr-un desert. Zboara daca vrei sa zbori, nu vreau sa fi nefericita langa mine, iar daca vii, vino fara sa regreti ca ai lasat ceva in urma. De ce crezi ca fericirea este greu de atins, daca nu pentru faptul ca este nevoie de doi pentru a exista, iar ei trebuie sa o atinga simultan. Lasa-ma sa te fac fericita, sa fii libera.
- Nu stiu… sunt atat de confuza, chiar nu stiu ce vreau.
- Nu poate exista libertate si fericire pentru mine in afara ta si nici pentru tine in afara mea. Sa nu intelegi asta gresit. Sa nu crezi ca eu sunt “alesul”, sau ca nu exista altul mai bun ca mine. Din contra. Insa atita vreme cit sintem impreuna, atita vreme cit eu te tin de mina sit u pe mine, nu vom putea fi fericiti si liberi unul in afara celuilalt. Nu vom putea vedea frumusetea decit daca ne uitam adanc in sufletul celuilalt sis a incercam sa vedem lumea si cu ochii celuilalt... nu vom putea ajunge la destinatie decit daca pasim alaturi, nu vom putea descoperi insula libertatii unde este ingropata comoara fericirii, decit daca ne uitam impreuna dupa ea. Asta inseamna sa fii liber, atunci cand esti fericit impreuna cu cineva.
- Si cum ajungem acolo?
- Trebuie doar sa inchizi ochii si sa lasi frau liber tuturor lucrurilor- sa fi fericit cu ceea ce ai.

Ps: aceasta postare nu este pentru o persoana anume. Poate ca fiecare dintre voi ati trecut prin asemena situatii si va regasiti in acest dialog. Ce am scris aici e doar un episod din mintea mea.

Supradoza de emotii… E doar un vis!

Cand privesc lumea printr-o perdea perfida de emotii si sentimente umane, ultima obtiune e rationamentul si mitea lucida.
Cateodata simt cum o umbra sinistra imi intuneca "drumul" si ajung la rascruce, unde parca umblu pe un covor de scrum.E haos si nu inteleg deloc.Se aude incet cum sunetele se preling printre corzile chitarii si imi vin in minte clipe si vorbe care au fost date de mult gandului uitarii. In adancul mintii ele raman bine intiparite asemenea cernelii pe foaie, si prind o alta forma la fel cum o omida se metamorfozeaza in fluture. Cu greu, incerc sa imi croiesc drumul sinuos ca printr-un lan de secara si pe poteca proaspat infintata astern o dara de amintiri.Ma invaluie intunericul si calea imi este intrerupta de un foc timid ce provine de la o lumanare; in jurul ei sunt niste fiinte palide pitite ce scot sunete ciudate - ma inspaimanta! Incerc sa trec de acest impas si adanc in sufletul si mintea mea incerc sa ma conving ca nu este adevat sau ca este altceva decat ceea ce pare. Astept doar un indiciu, ceva care sa imi dea o sansa sa revin la realitate, sa ma faca sa constientizez ceea ce mi se intampla.

Totul se topeste in jurul meu si se preface in culori. Simt ca traiesc, si simt cum ma acapareaza o dorinta puternica de a picta. Vreau sa pictez totul in culori pe care nu le poti doar vedea, ci sa le si simti. Albastru sa te faca sa iti fie frig, negrul trist, galbenul sa te agite, rosul si oranjul sa te incalzeasca, iar albul sa te faca sa te simti pur ca un inger din randul Heruvimilor.

Imi place sa fiu pictor; imi ofera optimism. Ma face sa cred ca imi pot picta sperantele in cele mai diferite moduri, pe care numai eu sa le inteleg. Imi ofera un sentiment de satisfactie, stiind ca eu pot sa vad frumosul din orice lucru si sa il pun pe foaie astfel incat sa il vada tot restul lumii. Sa pot sa vad formele frumoase a unei femei, chiar daca ea este ascunsa de haine si sa simt cum ma seduce. Sa pot sa imi exprim sentimentele si emotiile prin culoare si forme nu doar simple cuvinte. Oare sa fie adevarat ceea ce traiesc in momentul acesta? Un tremur ma sageata impreuna cu gandul ca ar putea sa fie doar un simplu vis.

Nu stiu daca dorm sau e doar un vis plasat intre ieri si maine, adica acum in prezent. Realizez ca nu are cum sa fie adevarat deoarece el e surclasat urmarilor ce se alfa in viitorul aprofundat. Acum sunt profund asigurat ca nu este in prezentul actual, fiind un mare neadevar, insa totusi nu reusesc sa realizez ce se intampla cu mine.
Incerc sa ma conving de propria existenta si sa ma asigur ca sunt in siguranta, dar deodata ma simt de parca umblu pe muchia dintre doua universuri paralele, doua lumi total diferitre. Deschid ochii si inspir adanc...
E doar un vis!

Simetrie si sentimente...

Se spune ca frumusetea consta in simetrie. Incerc sa ma gandesc , cum ar fi sa traim intr-o lume perfect simetrica. Probabil ca cel mai simplu exemplu care poate fi dat este sfera. Ea e perfecta din toate punctele de vedere. Daca este sa luam dupa definitie, sfera este locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct fix O – centrul acestei suprafete.
Cum ar fi ca toate lucrurile din aceasta lume sa faca parte din acelasi sistem de referinta, toate sa depinda de o singura premisa , toate sa aiba acelasi lucru in comun, indiferent cat de diferite sunt ele? Probabil ca astfel ar fi mult mai usor sa gasim raspunsuri la unele intrebari, lucruri care ne pun in dificultate atunci cand incercam sa le intelegem. Ar putea fi la fel cu orientarea pe harta; vrem sa ajungem intr-un loc si nu stim cum, atunci cautam pe harta. Cum ar fi daca am putea face treaba asta? Atunci cand avem o problema, sa cautam raspunsul in partea opusa simetrica, ele fiind legate prin punctul nostru de referinta.
Din pacate nu este asa si nici nu ar fi posibil. Simetria totala este plictisitoare, si pana la urma eu cred ca nimic nu poate exista intr-o simetrie perfecta, nici chiar simetria. Din cauza asta este nevoie de asimetrie. Sa luam exemplu din natura; o padure care creste la intamplare si nu dupa un anumit tipar simetric. Aceasta are frumusetea ei, iar daca stam sa ne gandim felul in care sunt aranjati copacii, felul in care cresc frunzele pe fiecare ramura este total opus regulilor de simetrie; e asimetrica.
Imi mai trece prin minte o chestie care ma face sa gandesc. Cum ar fi daca am putea sa ne exprimam sentimentele intr-un mod geometric? Cum ar fi daca ar exista o simetrie a sentimentelor?
Sa luam un individ imaginar a carui personalitate si caracter e definita de experientele lui anterioare. Trecand prin anumite experiente, el automat dezvolta sentimente legate de problemele zilnice, problemele existentiale, automat de viata. Daca ar exista o balanta intre sentimentele pozitive si negative, am putea spune ca el este un individ echilibrat. Insa, eu cred ca acest lucru ar fi degradant pentru o persoana. Ar fi ca si o ecuatie in care totul se reduce si rezultatul este egal cu 0. El/ea ar fi un nul; sentimetele se reduc si tot ce ramane este un individ lipsit de caracter, gol pe dinauntru.
In schimb, asimetria in sentimente, arata ca acest individ nu are o blanta interioara. Ii ofera dinamism, pofta de viata, sau contrariul; nechef de viata, il face lipsit de vlaga… practic il face sa traiasca, sa experimeteze viata asa cum este ea, cu plusuri si cu minusuri, toate acestea depinzand de cum este inclinata balanta sentimentala.
Sunt “asimetric”.