Cel mai mare sculptor!
In fiecare zi ne plimbam prin jungla de astfalt, si suntem incojurati de forme, sculpturi reci si lipsite de viata. Uneori , stau si le privesc si imi imaginez ca sunt acolo cand ele au luat nastere , cand au fost cladite caramida cu caramida, cioplite cu fiecare lovitura de dalta sau forjate la cald cu ciocanele, prinzand viata sub mana unor mesteri.
E frumos sa privesti o sculptura, sau o poza, pentru ca ea reprezinta ceva, iar acel ceva v-a ramane pe veci asa cum a fost surpins in acel moment cand ai facut poza, sau can l-ai sculptat.
In cateva randuri o sa incerc sa imi pun gandurile mele legate despre arta de a sculpta. Cateodata ma fascineaza sa stau si sa ma uit la o statuie, sculptata cu greu, cu daltile tocite ce sunt inmuiate in sudoarea manilor. Este un efort mare sa dai forma unui simplu bolovan. Admir sculptorii.
Dar pana la urma cine este cel mai mare sculptor? Multi ar spune ca este vantul, ploaia, sau alte fenomene ale naturii care erodeaza piatra si ii da forma. Si este adevarat, probabil ca cel mai bun exemplu fiind Babele din Bucegi.
Insa parerea mea este ca vantul, ploaia etc. sunt doar uneltele sculptorului suprem: timpul. Daca el nu ar exista aceste “unelte” nu si-ar avea rostu, ar fi inutile. Ar fi imposibil sa faureasca ceva intr-o clipa doar; este nevoie de timp. Timpul da forma lumii noastre, si nu numai- el modeleaza tot. Dar motivul pentru care eu cred ca timpul este sculptorul suprem, este ca el reuseste sa faca sculpturi la fel cum nimeni si nimic nu reuseste. Daca el sculpteaza in piatra, si omul poate face asta. Ceea ce nu poate face omul, si ceea ce nu realizeaza el este ca el insusi este o sculptura. Este capodopera suprema a timpului care este intr-un continuu process de cioplire, de schimbare. Timpul sculpteaza in carne vie. Ceea ce il face pe om deosebit de celelalte sculpture ale timpului, este ca el este sculptat cu unelte invizibile.
In fiecare zi ne plimbam prin jungla de astfalt, si suntem incojurati de forme, sculpturi reci si lipsite de viata. Uneori , stau si le privesc si imi imaginez ca sunt acolo cand ele au luat nastere , cand au fost cladite caramida cu caramida, cioplite cu fiecare lovitura de dalta sau forjate la cald cu ciocanele, prinzand viata sub mana unor mesteri.
E frumos sa privesti o sculptura, sau o poza, pentru ca ea reprezinta ceva, iar acel ceva v-a ramane pe veci asa cum a fost surpins in acel moment cand ai facut poza, sau can l-ai sculptat.
In cateva randuri o sa incerc sa imi pun gandurile mele legate despre arta de a sculpta. Cateodata ma fascineaza sa stau si sa ma uit la o statuie, sculptata cu greu, cu daltile tocite ce sunt inmuiate in sudoarea manilor. Este un efort mare sa dai forma unui simplu bolovan. Admir sculptorii.
Dar pana la urma cine este cel mai mare sculptor? Multi ar spune ca este vantul, ploaia, sau alte fenomene ale naturii care erodeaza piatra si ii da forma. Si este adevarat, probabil ca cel mai bun exemplu fiind Babele din Bucegi.
Insa parerea mea este ca vantul, ploaia etc. sunt doar uneltele sculptorului suprem: timpul. Daca el nu ar exista aceste “unelte” nu si-ar avea rostu, ar fi inutile. Ar fi imposibil sa faureasca ceva intr-o clipa doar; este nevoie de timp. Timpul da forma lumii noastre, si nu numai- el modeleaza tot. Dar motivul pentru care eu cred ca timpul este sculptorul suprem, este ca el reuseste sa faca sculpturi la fel cum nimeni si nimic nu reuseste. Daca el sculpteaza in piatra, si omul poate face asta. Ceea ce nu poate face omul, si ceea ce nu realizeaza el este ca el insusi este o sculptura. Este capodopera suprema a timpului care este intr-un continuu process de cioplire, de schimbare. Timpul sculpteaza in carne vie. Ceea ce il face pe om deosebit de celelalte sculpture ale timpului, este ca el este sculptat cu unelte invizibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu