sâmbătă, 18 aprilie 2009

Copilaria- un paradis pierdut! (Simplu)



As vrea sa fie totul simplu. Sa fie atat de simplu incat sa nu mai fie intrebari precum:”de ce?”,”cum?”, “cand?”… Sa ma trezesc dimineata si sa nu trebuiasca sa ma gandesc cum o sa fac treaba acea, si cum o sa rezolv problemele pe care le am. Uneori cand ne e bine nu realizam ca aproape totul in lumea asta este complicat, iar daca nu e, va devenii complicat candva. Incepem sa realizam doar atunci cand ne lovim de anumite greutati, incercari- fie ele fizice, morale, financiare, sentimentale, si incepem sa ne plangem celor din jur.
As vrea sa fiu mereu liber si sa nu trebuiasca sa ma confrunt cu aceasta parte din viata mea. Poate ca acum unii o sa ziceti ca sunt las, dar nu! Nu ma refer la asta; imi plac provocariile si imi plac lucrurile din care am ceva de invatat, dar pur si simplu nu imi plac unele nedreptati cu care suntem obligati sa ne confuntam. Cateodata ma si simt asa-liber! Trebuie sa imi inchid doar ochii si sa ma duc inapoi in copilarie.
Copilaria este un lucru foarte frumos ce ni se intampla, chiar daca si acolo sunt nedreptati. Cateodata o mai caut inca, chiar daca mi-a lasat un gust dulce- amarui. Insa acolo poti fi ce vrei, fara sa iti pese de nimic. Incearca doar sa te gandesti ce iti doreai tu sa te faci cand o sa cresti mare. Cum era?
Pe mine ma fascineaza faptul ca atunci puteam sa ne jucam, si practic ne si imaginam ca suntem ceea ce vrem sa fim cand crestem mari, fara sa realizam ce si cum se intampla totul inlumea asta. In copilarie iti programezi viitorul. Prin vise, dorinte, idealuri… prin orice te face sa crezi ca te adduce mai aproape de ceea ce iti doresti tu. Ca si orice alt copil imi placea joaca. Joaca e un lucru superb. Iti permite sa exersezi viitorul, si iti ofera o perspectiva asupra vietii pe care esti inca prea copil sa o poti observa.
De multe ori veneam de la gradinita, si singura mea problema era sa ies cat pot de repede afara sa ma joc cu prietenul meu Petre. Intr-o zi eram pompieri, in alta zi “soferi” de tren, si tot asa… Si totul era incredibil de simplu-nu aveam nicio grija, doar sa nu afle mama cat de departe am fost de casa, sau sa nu auda ca am zis vreo prostie… imi face placere sa imi aduc aminte sis a ma transoun in anumite situatii de atunci-ma amuza si ma elibereaza in acelasi timp!
Insa undeva pe drum acel suflet de copil se pierde, si nu e corect. Daca ni s-a dat asa ceva de frumos ca si copilaria de ce sa ni se ia permanent. Pana la urma ce se intampla cu noi? Eu cred ca in copilarie ne sculptam caracterul, si ne definim in mica parte ca si om. Insa cand crestem si incepem sa ne “trezim” la realitate, si vedem ca nu totul e asa simplu precum credeam, ramanem dezamagiti-cel putin eu asa ma simt cateodata. E ca si in momentul cand pierzi ceva si stii ca nu mai poate fi recuperat, ca atunci cand cand incerci din rasputeri si nu reusesti un lucru pe care ti l-ai propus s ail faci.
De cate ori, acum, ne lasam sufletul sa viseze asemenea copilului care am fost candva?De ce il inchidem si nu il lasam sa traiasca?Daca ne-am face timp sa-l ascultam si pe el din cand in cand,sa-l lasam sa faca parte din viata cotidiana am sti sa pretuim mai mult ceea ce ni se ofera,am invata sa fim sinceri pentru ca un copil nu stie sa minta,pentru el a iubi inseamna a iubi,iar inocenta lor este fermecatoare.Ce ne costa adulti fiind sa invatam sa fim ca niste copii?Cel mai probabil viata noastra ar fi o intreaga lista de bucurii...
Eu unul o sa pastrez cu drag aceste amintiri deoarece sunt scaparea mea catre “libertate”. As vrea ca toti oamenii sa recunoasca treaba asta si sa sa accepte copilul din ei.
Timpul nu mai pot sa il intorc, insa uneori imi mai pot permite sa fiu copil. Ma face sa percep lumea altfel !

2 comentarii:

  1. copilaria.... cel mai de pret lucru al unui om... of.. ce bine ar fi ca imaginatia si inocenta unui copil sa ne lumineze din cand in cand viata... si sa ne faca sa vedem lumea prin prisma ochilor unui copil.... am fi asa fericiti... impliniti.. si mai veseli, mai optimisti...
    ce ne opreste? realitatea? sau ratiunea din noi?
    Un Paste Fericit :*

    RăspundețiȘtergere